Stateam si ma gandeam cateodata, ce poate fi mai frumos decat momentul acela al diminetii in care imi plimbam mana prin parul tau, poate doar rasaritul. Dar tu esti rasaritul meu de acasa, te pot admira si ma pot pierde in ochii tai. Ramaneam in visare, iar tu ma trezeai cu un sarut- parca marea era mai sarata.
Stii cand ma tineai strans in brate si nu-mi doream sa mai fiu in alt loc din lumea asta, decat in coltisorul nostru uitat. Iti iubeam naivitatea si incapatanarea. Nu cred in suflete pereche, dar atractia noastra era de-a dreptul enervanta, aproape ne atingeam, ca apoi sa ne respingem, ca apoi sa nu ne mai dam drumul. Nu credeam in multe chestii, dar ajunsesem sa cred in tine. Nu gandeam prea departe, dar ma bucuram de moment.
...va da coltul ierbii si vei intelege ca a trecut anotimpul visarii si al gerului, dar dorinta ramane in suflet cu aceeasi intensitate. Si n-o sa poata explica nimeni, nici ghioceii nici toata natura care reinvie cu dragoste si prospetime... nu vor sti ce ne tine fericiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu